A fost o confruntare între două grupuri de state care aveau ideologii şi sisteme politice diferite. Într-un grup se aflau URSS şi aliaţii ei, cărora li se mai spunea şi Blocul răsăritean. Celălalt grup cuprindea SUA şi aliaţii lor, numiţi şi Blocul occidental. La nivel militar-politic a fost o confruntare între NATO şi Pactul de la Varşovia. La nivel economic, a fost o confruntare între capitalism şi socialism. La nivel ideologicopolitic a fost o confruntare între democraţiile liberale occidentale (aşanumita “lume liberă,” “societatea deschisă”) şi regimurile comuniste totalitare (aşa-numita “societatea închisă”).
Din punct de vedere al mijloacelor utilizate, Războiul Rece a fost o luptă în care s-au utilizat presiunea economică, ajutorul selectiv, manevrele diplomatice, propaganda, asasinatul, operaţiunile militare de intensitate mică şi descurajarea reciprocă prin ameninţarea cu un iminent război pe scară mare. Percepţia eronată şi interpretarea greşită a unor teme din discursul şi propaganda oficială sovietică au condus pe unii oameni politici şi analişti politici la concluzia că politica de securitate a URSS are la bază un expansionism nelimitat şi că sovieticii vor profita de avantajul strategic pe care-l aveau în raportul de putere pe continent după încheierea celui de-al doilea război mondial. Vom ilustra acest fapt cu câteva exemple într-o succesiune de momente/secvenţe care poate căpăta o exprimare de tipul următor: Momentul 1: Considerăm că URSS este în acest punct al comunicării Est—Vest actorul emiţător. Liderii de la Kremlin, în discursul lor ca şi propaganda oficială sovietică reiau aşa cum am văzut anterior, unele din temele tradiţionale privind superioritatea sistemului comunist şi necesitatea obiectivă a înlăturării capitalismului ca fiind perimat în evoluţia umanităţii etc.
Momentul 2: USA este actorul receptor al mesajului comunicat de URSS .Percepţiile şi interpretările date discursurilor şi propagandei comuniste devin „cadrul conceptual pentru a justifica opunerea practică la expansionismul sovietic“549. În plan politic, Administraţia SUA lansează doctrina Truman (11 martie 1947) care în esenţă prevedea „susţinerea popoarelor libere care rezistă încercărilor de aservire din partea unor minorităţi înarmete sau presiunilor venite din exterior“. La 22 mai 1947, preşedintele Truman a semnat legea prin care SUA deveneau lider în cruciada anticomunistă. În baza acesteia ajutoare materiale şi militare au sosit în Grecia pentru forţele regale în
lupta cu gherila comunistă. În plan geopolitic şi geostrategic, a fost lansat planul Marshall şi strategia CONTEINMENT- ului.
Momentul 3. USA este actorul emitător pentru URSS. La mai puţin de trei luni de la lansarea doctrinei Truman, secretarul de stat G. Marshall, într-un discurs rostit la Harvard, a lansat un plan economic pentru a ajuta Europa să-şi redobândească sănătatea economică, scoţând-o astfel din criza de care ar fi putut să profite mişcarea comunistă în interesul Moscovei.
Momentul 4 URSS în postura de actor receptor acţionează: Reacţia Moscovei nu a întârziat să apară mai întâi pe canalele massmedia şi discursuri politice
Momentul 5: Brutalitatea cu care Moscova a acţionat în sfera sa de influenţă a determinat întărirea politicii de CONTEINMENT