Category: phd

Evaluarea impactului asupra mediului.

7.1. Evaluarea impactului asupra mediului (E.I.M.Î.) – activitate de interpretare a acestui eventual efect negativ produs mediului de o activitate preconizată, realizată prin expertiza ecologică. E.I.M.Î. se efectuează în scopul…

Caracteristica generală a expertizei ecologice.

6.1. Diversitatea şi complexitatea problemelor ce ţin de protecţia mediului impun folosirea unor metode foarte variate privind soluţionarea acestora. Astfel, în cadrul procesului de elaborare şi aplicare a reglementărilor privind…

Cadastrele de stat ale resurselor naturale.

Pentru a ţine evidenţa cantităţii, calităţii şi altor caracteristici ale resurselor naturale, precum şi evidenţa volumului, caracterului, regimului de utilizare a acestora, se întocmesc cadastre de stat ale resurselor naturale.…

Monitoringul ecologic.

Monitoringul ecologic – sistem de observaţii şi prognozări pentru relevarea schimbărilor stării mediului, descoperirea şi prevenirea proceselor şi tendinţelor negative. Monitoringul se realizează de către Ministerul Ecologiei, prin subdiviziunile sale.…

Noţiunea, formele, sistemul controlului ecologic.

3.1. Statul în persoana autorităţilor administraţiei publice are obligaţia să asigure folosirea raţională şi suficientă a resurselor naturale, precum şi protecţia acestora indiferent de destinaţia lor. Sarcinile serviciului controlului de…

Acţiunea legislaţiei mediului în timp

Acţiunea legislaţiei mediului în timp este marcată de două momente principale: momentul intrării în vigoare şi momentul încetării acţiunii legii. Altfel spus, din ce moment legea nouă va începe a…