Prima bursă, în accepţiunea modernă, a fost cea de la Anvers, înfiinţată în anul 1531. Bursa din Anvers avea o clădire proprie unde se încheiau tranzacţii cu mărfuri coloniale. În anul 1554 s-a înfiinţat la Londra o bursă denumită „Royal Exchange”, care, din 1773 s-a profilat numai pe schimbul de efecte financiare. În anul 1639 apar la Paris o serie de agenţii de schimb în domeniul negocierii titlurilor de valoare; apoi la Lyon, Toulouse şi Rouen, iar spre sfârşitul secolului al XVII-lea, la Montpellier. În Germania, la jumătatea secolului al XVI-lea apar primele burse la Augsburg, Nürnberg şi Hamburg, iar la începutul secolului al XVII-lea, bursa din Berlin. La începutul secolului al XVII-lea la Amsterdam mărfurile se puteau negocia în baza contractelor „options” prin care se permitea convenirea unui preţ în baza căruia cumpărătorul obţinea de la vânzător dreptul de a cumpăra o cantitate de marfă la o dată stabilită în viitor. Un secol mai târziu, tot în acest mare centru comercial se constituie o bursă a grâului în care se desfăşurau tranzacţii de trei ori pe săptămână, într-o hală uriaşă de lemn în care fiecare negustor avea un om tocmit pentru a aduce mostre din grâul pe care dorea să-l vândă şi pentru a negocia preţul în funcţie de calitatea acestuia.
Burse au mai fost înfiinţate la Basel (1699), Paris (1724), Viena (1761), New York (1792), Bruxelles (1801), Roma (1827), Madrid (1831), Milano (1833), Geneva (1850), Tokyo (1855) etc.
În secolul al XVIII-lea şi în prima jumătate a secolului al XIX-lea în Olanda şi Anglia comerţul spot devenise deosebit de important pentru materii prime, produse agro-alimentare şi industriale.
În 1848 şi-a început activitatea Chicago Board of Trade ca bursă de grâne. Câţiva dintre cei mai pricepuţi comercianţi de grâne au hotărât să se reunească într-o bursă organizată de cereale – CBOT. Odată cu apariţia unei burse organizate, care oferea un loc de întâlnire centralizat, investitorii bogaţi au văzut o oportunitate pentru construirea unor silozuri imense unde să-şi depoziteze grânele pentru consumul pe un an întreg. Aceasta a ajutat la soluţionarea problemelor legate de oferta de grâne care existau în trecut în America şi a contribuit la stabilirea preţurilor cerealelor pentru tot cursul anului. În acest interval de timp s-a produs transformarea comerţului „spot” în comerţ „la termen”, proces apărut pentru prima dată într-o formă asemănătoare celei existente azi, la Chicago Board of Trade în 1865. Chicago devenise în acel moment capitala mondială a cerealelor. Acest gen de comerţ s-a extins apoi la Liverpool, Londra, New York, New Orleans, Berlin.
În 1874, negustorii au format Bursa de Produse din Chicago, unde se comercializau la început unt, ouă, brânză, păsări domestice şi alte produse agricole. Mai târziu, aceasta a fost numită Bursa de Unt şi Ouă din Chicago (Chicago Egg&Butter Board). În cele din urmă, aceasta a început să tranzacţioneze tipuri de marfă atât de multe şi diverse, încât, în 1919, a fost numită mai aproape de realitate, Chicago Mercantile Exchange. Câteva dintre mărfurile tranzacţionate în acel timp erau cartofii, ceapa şi pieile de vită iar din perioada anilor 1950, curcanii, ouăle îngheţate şi slănina de porc au fost adăugate mărfurilor care se tranzacţionau la CME. Astăzi se lucrează cu patru grupe de produse: mărfuri agricole, valute, dobânzi şi indici bursieri.
În 1880 doar grâul, porumbul, ovăzul şi bumbacul făceau obiectul tranzacţiilor la termen. Cu timpul, gama produselor tranzacţionate le termen s-a extins cu materii prime industriale (cupru, plumb, zinc), carcase de porc, vite vii, cherestea, suc de citrice. Dezvoltarea pieţelor la termen, creşterea semnificativă a numărului de tranzacţii au determinat, ca începând cu anul 1971, să se diversifice gama produselor tranzacţionate la termen cu metale preţioase (aur, argint, platină), devize, titluri financiare cu venit fix şi indici bursieri.
În 1972, CME inaugurează tranzacţionarea contractelor futures pe valute – primele contracte futures financiare, iar în 1975 CBOT lansează primele contracte futures pe rata dobânzii. În 1982 Kansas City Board of Trade iniţiază primele contracte futures pe indici bursieri.
Este de remarcat faptul că deşi CBOT lansase contracte futures pe grâne încă din 1865 şi CME contracte futures pe ouă şi unt încă din 1919, prima lege care venea să reglementeze „pieţele de contracte” a fost adoptată abia în 21 septembrie 1922 – „Legea tranzacţiilor futures cu cereale”(The Grain Futures Act of 1922). Legea superviza tranzacţiile futures cu cereale, dar nu aborda atent probleme ca reglementarea mecanismului de tranzacţionare şi prevenirea manipulării pieţelor. Crahul bursier din 1929 şi criza economică de la începutul anilor ’30 au grăbit adoptarea în 1936 a „Legii bursei de mărfuri”(The Commodity Exchange Act of 1936).
Istoria s-a repetat în ceea ce priveşte reglementarea contactelor futures de pe pieţele financiare. Deşi acestea erau cunoscute încă din 1970 şi au fost lansate în 1972, legea care le reglementa a fost adoptată în 23 octombrie 1974.
O creştere deosebită a interesului pentru tranzacţiile la termen s-a înregistrat între anii 1975-1985, fapt evidenţiat de volumul contractelor pe pieţele americane şi engleze.
În prezent, numărul burselor care funcţionează în lume trece de 100, din care 18 sunt în SUA, 11 în Anglia, 8 în Germania, 7 în Franţa. Există azi 60 de burse futures şi de opţiuni răspândite în 37 de ţări.
Odată cu schimbările petrecute în ţările din Europa Centrală şi de Est s-au făcut eforturi în vederea organizării unor pieţe bursiere şi în ţările din această zonă.