Intrarea în vigoare a tratatelor are loc în condiţii diferite în funcţie de caracterul tratatelor. Tratatele care nu trebuie să fie supuse ratificării intră în vigoare din momentul in care statele semnează documentele (dacă, bineînţeles, acestea nu trebuie să fie supuse aprobării guvernelor sau dacă semnarea nu s-a făcut ad referendum).

            Tratatele supuse ratificării intră în vigoare în momentul schimbului instrumentelor de ratificare în cazul celor bilaterale, dacă statele nu au convenit alt termen. În cazul tratatelor multilaterale părţile vor hotărâ prin însuşi tratatul respectiv asupra condiţiilor intrării în vigoare. În această privinţă există o practică foarte variată. Se poate prevedea  o anumită dată sau un eveniment la producerea căruia tratatul să intre în vigoare. În general, însă, se stabileşte o majoritate sau un număr minim de state care trebuie să ratifice tratatul. Astfel, art. XXI al „ Cartei O.N.U.” prevede că aceasta să intre în vigoare la depunerea instrumentelor de ratificare de către 18 state, inclusiv 3 din următoatrele state:Canada, U.R.S.S., S.U.A., Franţa şi Marea Britanie. Convenţia de la Viena din 1961 privind relaţiile diplomatice a intrat în vigoare în a treizecea zi de la data depunerii la secretarul general al O.N.U. a celui de-al douăzeci şi doilea instrument de ratificare sau de aderare (25 aprilie 1965).

            Pentru statele care aderă la un tratat, în principiu aderarea face ca dispoziţiile tratatului să  se aplice din momentul aderării şi nu din cel al intrării în vigoare a tratatului.

            Înregistrarea tratatelor se face potrivit art. 102 al „ Cartei O.N.U.” La Secretariatul general al organizaţiei care asigură publicitatea necesară. În caz de neînregistrare, tratatul nu poate fi invocat în faţa vreunui organ al O.N.U. , dar efectele sale sunt depline în relaţiile cu alte state sau organizaţii internaţionale.