Tratatele încheiate cu respectarea principiilor de drept internaţional şi îndeplinind condiţiile de validitate  ce se cer acestora trebuie să fie respectate de către statele părţi. Acesta este principalul efect juridic al tratatului.

            Respectarea cu bună- credinţă a tratatelor şi a oricăror obligaţii internaţionale este un principiu fundamental  al dreptului internaţional, consacrat şi de „Carta O.N.U.” , care la art. 2 pct. 2 prevede că membrii organizaţiei trebuie să-şi îndeplinească cu bună-credinţă obligaţiile pe care şi le-au asumat ( principiul pacta sunt servanda). Convenţia de la Viena asupra dreptului tratatelor din 1969 formulează acest principiu astfel: „ Orice tratat în vigoare leagă părţile şi trebuie executat de către ele cu bună-credinţă”.

            Pentru a fi respectat, un tratat trebuie să fie licit, iar împrejurările existente la încheierea tratatului să nu se fi schimbat în mod radical, în aşa măsură încât respectarea tratatului să fie imposibilă sau net dezavantajoasă pentru una din părţi. Survenirea unor evenimente excepţionale ( război, catastrofe naturale, declin economic, etc) poate face, însă, ca executarea tratatelor să se amâne. Această amânare se hotărăşte de comun acord de statele părţi printr-un moratoriu.

            Tratatele internaţionale nu au efect retroactiv. Ele se aplică astatelor părţi din momentul intrării în vigoare.

            Efectele tratatelor se produc în principiu între părţile contractante (principiul efectului relativ al tratatelor), dar în anumite limite ele se răsfrâng şi asupra unor state terţe.

            Între părţile contractante tratatele produc efecte din momentul intrării în vigoare. O dată încheiat şi intrat în vigoare, tratatul trebuie să fie respectat de organele de stat ale celor două părţi şi de cetăţenii acestora la fel ca şi legea internă, întrucât tratatele internaţionale, din momentul intrării în vigoare, sunt considerate ca acte legislative ale părţilor. Procesul de transformare a unui tratat internaţional într-un act intern se poate face pur şi simplu prin ratificarea ori aprobarea acestora sau prin transpunerea lui într-un act normativ intern.

            În legislaţia unor state se stabileşte un  raport ierarhic între legea internă si tratatul internaţional. Practica este variată: dreptul englez dă prioritate legilor si precedentelor judiciare interne;în Germania şi Austria tratatele sunt asimilate cu legile interne, iar în Franţa tratatele au o autoritate superioară legii, sub rezerva aplicării lor şi de către cealaltă parte.

            Potrivit Constituţiei României (art.11) tratatele ratificate de parlament potrivit legii fac parte din dreptul intern. Au prioritate reglementările internaţionale numai dacă privesc drepturile fundamentale ale omului, atunci când legea internă nu este în concordanţă cu acestea.

            Efectele asupra unor state terţe constituie excepţii de la principiul efectului relativ al tratatelor, pentru că de regulă tratatele nu creează nici obligaţii, nici drepturi pentru alte state decât cu consimţământul expres al acestora.

            Pot produce efecte şi asupra altor state, fără ca acestea să-şi dea consimţământul , tratatele prin care se stabilesc regimuri juridice general aplicabile, cu caracter obiectiv, care sunt în interesul comunităţii internaţionale în ansamblul său. Asemenea tratate sunt cele care privesc statutul de neutralitate al unui stat, demilitarizarea, neutralizarea sau denuclearizarea unui anumit teritoriu, cele prin care se stabileşte un anumit regim teritorial, inclusiv limitele teritoriului de stat, regimul căilor de comunicaţie, al mării libere şi spaţiului cosmic, tratatele prin care se creează o organizaţie internaţională etc.