Mulţi teoreticieni consideră că prin fundamentele ei economice, prin conţinut şi estetică, prin formele de difuzare socială comunicarea de masă se dovedeşte a fi, în mod aproape evident, o dimensiune a vieţii populare, adică are un caracter non-elitist: ea se adresează unui anumit tip de societate – societatea de masă şi, în consecinţă, generează o formă aparte de cultură – cultura de masă. Dar conceptul în cauză aresemnificaţii diferite:

1. cultura maselor, accesibilă celor mai diverse categorii de public, apreciată îndeosebi de cele cu nivel de instrucţie modest;

2. cultura difuzată prin mass-media. Dar, spre exemplu, un spectacol de operă susţinut în cadrul Festivalului Internaţional „Invită Maria Bieşu”, difuzat pe postul de televiziune Moldova 1, nu devine, prin aceasta, „cultură de masă”, întrucât necesită o educaţie muzicală de care masele largi nu dispun. Sintagma „cultură de masă” conţine o nuanţă depreciativă şi se caracterizează prin absenţa caracterului refelexiv, a subtilităţii, a rafinamentului. Cu alte cuvinte, specificul ei este accesibilitatea neproblematică, în scop de „consum”, generatoare de comportamente şi reprezentări diferite de ale culturii înalte. Este altceva decât tradiţionala cultură populară, produsă de mase.