I.2. Provocări şi mize în vecinătatea apropiată.

Lucrarea respesctiva a fost finalizata in 2015
În decembrie 1991, Republicile Sovietice Socialiste a fost declarată dizolvată de către șefii republicilor rusă, bielorusă, ucraineană, fiind înlocuită prin Comunitatea Statelor Independente ( CSI), alcatuită din  fostele Republici Sovietice, cu excepția  celor baltice. Destrămarea URSS a însemnat scăderea influenței pe arena internațională, iar apariția  noilor state, Rusia le consideră ca o problemă internă și nu ca pe o problemă externă.    Fostul ministru de Externe roman, istoricul Adrian Cioroianu aprecia că ,, În noiembrie 1991, Mihai Gorbaciov a crezut până în ultima clipă că Ucraina nu va părăsi Uniunea sovietică. “ Rușii au suportat un șoc incredibil prin colapsul Uniunii Sovietice, trezindu-se peste noapte în cadrul altor state, ai căror lideri care au fost educați în Uniunea Sovietică au devenit peste noapte naționaliști, care doreau să-și apere propriile identități după decenii în care au fost nevoiți să accepte rusificarea impusă de Moscova.  Astfel a apărut un nou concept, plecat de la configurarea noilor realitați militare precum  ,, Străinatatea apropiată care este o formulare ce se referă la susținerea  unei politici care să pună accentul pe construirea unui cadru viabil, în spațiul ocupat până nu demult de URSS și care să aibă ca centru decizional Moscova. “   Elita politică rusă au cerut țărilor din Occident recunoașterea sferelor  lor de influență având un interes special în spațiul ex-sovietic. Unii autori apreciază că ,, Inspiratorul acestei doctrine a fost Elțîn, iar artizanul ei principal a fost Pavel Sergeyevich Grachev, în acel moment Ministru al Apărării. Argumentul  esențial  al noului  set doctrinar era acela că  armata de sub comanda lui Pavel Grachev  este datoare să-i apere și pe cei 25 de milioane de ruși care se aflau după 1991 în afara granițelor Federației Ruse, precum și să garanteze securitatea frontierelor acesteia. “   Franţa şi Germania reprezintă interesele europene în relatiile cu Rusia, iar Germania dorește să aibă relații speciale cu Rusia.  Ruşii cosideră că cele mai mari ameninţări externe ,, provin din disputele teritoriale, potenţialul de conflict existent la graniţele fostei URSS, apariţia unor puteri militare ,, în vecinătatea apropiată” , tendinţa de extindere spre  est a NATO  prin evenutala includere a Ucrainei, şi Georgiei în această alianţă, respectiv, dificultatea de a contrabalansa influenţa americană în Europa. În fostele Republici Sovietice  Rusia refuză să conducă inteligent împreună cu UE  pretinzând  un monopol pe problemele de securitate în străinătatea apropiată. Rusia privește Politica Europeană de Vecinătate ca un concurent pentru propriile politici din străinătatea apropiată și este de remarcat  faptul  ,, contradicția terminologică privind vecinătatea comună ( termen propus de UE) și străinătatea apropiată a Rusiei și ajungerea la compromisul : dialog și cooperare  regiunile adiacente la  granițele UE și Rusiei.” Politica Europeană de Vecinătate  dezvoltată în cadrul UE a căutat să dea substanță  strategiei de securitate, cu scopul de construi un climat de securitate  și de a anihila amenințările legate de crima organizată , conflictele regionale  ,, documentul de referință elaborat de Comisia Europeană în domeniul polticii de vecinătate este cel adoptat la Bruxelles în data  de 12 mai 2004, și intitulat : ,, Politica Europeană de Vecinătate  – document strategic.” Țările care formează componenta estică sunt fostele Republici Sovietice:  Moldova, Ucraina, Belarus, Georgia, Armenia și Azerbaidjan.  Președintele Comisiei pentru Afaceri Externe a Dumei I.  Ambatumov afirma în 1993   că : ,, spaţiul sovietic rămâne sub sfera de influență geopolitică exclusiv rusă. În ianuarie 1994, afirmația sa a fost  reluată de ministrul de externe, Andrei Kozirev, care a declarat că: Rusia  trebuie să-și paătreze prezența militară în regiunile care timp  de secole au fost în sfera sa de  interes “.   Rusia are obiective geopolitice  cu cel de-al doilea membru important fostei URSS și anume Ucraina, piederea acestui teritoriu a fost o pierdere de pivot geopolitic, limitând astfel opțiunile geostrategice  rusești, e cunoscut faptul că  ,,  fără Ucraina, Rusia încetează să mai fie un imperiu, dar împreună cu Ucraina,  mai întâi amăgită și, apoi subordonată, Rusia devine automat un  imperiu. “ Cea mai bună caracterizare a geopoliticii în sens clasic  este făcută de către Klaus Haushofer: ,, constiinta geografica a statului“, care fixează adevărul fundamental că politica trebuie sa fie patrunsă de condiția geografică în care aceasta se desfășoară.  Arareori această condiție geografică a statului apare atât de pregnantă, de dominatoare ca în cazul Rusiei. “ Pentru ruși le este greu să considere Ucraina un stat idependent,  sensul istoric ,, krajna “ este exprimat în denumirea ei, care  în traducere ar fi ,, margine“ Odată cu declarația de independență, Ucraina a făcut progrese considerabile , afirmând angajamentul guvernului  față de normele internatționale, față de respectarea drepturilor omului ,, a semnat Acordul de parteneriat și Cooperare cu UE, în 1994, intrat în vigoare patru ani mai târziu. “ Marea Neagră este o zonă cu interes strategic cu capacitatea de a influența în Balcani și în Caucaz, mai sunt și motive istorice,  spirituale, Rusia considerându-se un apărător al creștinătății ortodoxe.  Un analist în strategia SUA aprecia: ,, Administratia Clinton a declarat că, în epoca de după  Războiul Rece, preocuparile strategice ale Americii și ale NATO se întindeau până la periferiile Europei, inclusiv statele baltice, Ucraina, Caucazul și Asia Centrală, Africa de Nord si Balcanii. “ Kremlinul a protestat când Occidentul a integrat fostele țări care a aparținut fostului bloc sovietic,  fără a ține cont de faptul că acest lucru este contrar intereselor Rusiei iar din punct de vedere militar extinderea NATO a fost văzută de Moscova ca o încercare de șantaj. Rusia a arătat în mod clar că al doilea val de extindere îi pune în pericol securitatea.   Ca demers  comunitar pentru spațiul fost sovietic ,, în 1999, Uniunea Europeană a adoptat o strategie comună pentru Ucraina, în dorința trasmiterii unui mesaj de încurajare a reformelor interne în această țară, a consolidării relațiilor parteneriale inițiate în 1994. “ În momentul în care revoluțiile  democratice  au ajuns la frontiera Rusiei cum ar fi cea portocalie în Ucraina,  a trandafirilor în Georgia, a lalelelor în Kârgâstan, conducerea de la Kremlin s-a simțit amenințată.  Ucraina este văzută de Kremlin  ca o zonă tampon, fie ca o parte a Marii Rusii. Când reprezentanții reformatori  ai Ucrainei în frunte cu Viktor Iușcenko  au început să vorbească deschis de  adera la NATO, a fost  perceput de Rusia ca o declarație de război. Dacă noua conducere de la Kiev în frunte cu Petro  Poroshenko vor stabili  o democrație după modelul occidental va prezinta un pericol  pentru conducătorii ruși.   O contaminare de libertate pentru întreaga Eurasie iar eșecul ucrainenilor le va asigura  stabilitatea pe termen lung pentru conducerea de la Kremlin și  nu vor ezita sa folosească de toate mijloacele pentru a-și atinge obiectivele lor.  Cert este cunoscut că pe teritoriul de astăzi al Ucrainei, locuiesc o importantă minoritate  rusă, iar  ,, problema confruntarilor etnice poate fi analizate pe baza a trei aspecte, iar aspectul ar fi  acela al manevrării minorităților pentru a impiedica dobândirea sau consolidarea indepenței unor republici ce au aparținut statelor multinaționale. “ Terminarea  Razboiului Rece nu a dus la eliminarea  conflictelor iar ca urmare a  destrămarea URSS a condus la apariția unor noi conflicte, Rusia  plasându-se  într-o poziţie de judecător al conflictelor naționaliste și frontaliere  din Transnistria, Abhazia, Osetia de Sud, Karabahul de Munte. Un cercetător ieșean considera că ,, în Armenia,  Georgia, şi Moldova prezenţa trupelor ruse este motivată de necisitatea menţinerii păcii în regiunile separatiste din aceste ţări, unde s-au permanentizat conflictele ,,îngheţate”  şi care în mod paradoxal, alcătuiesc o veritabilă ,, centură de protecţie” exterioară pentru Federaţia Rusă. ”  Consiliul de Securitate al ONU, OSCE, și-au pierdut rolul ca instrumente de diplomație în rezolvarea a conflictelor prin ,, decizia unor state de a recunoaște independența unilateral declarată de guvernul Kosovar a permis declararea  de către Rusia a conflictelor din Osetia de Sud ca fiind conflict de natură etnică și prin folosirea precedentului Kosovo, atacarea Georgiei și declararea unilaterală  de guvernul osetin a independenţei Osetiei de Sud. “ Pentru politicienii din Rusia nu a fost niciodată mai important decât  atunci  cand după secole de expansiune continuă, acesta este obligată să abandoneze stăpânirea la teritorii cu valoare strategică, rămănând printre altele un stat cu cea mai mare suprafață teritorială pentru Kremlin geopolitica constituie domeniul priorităților de politică externă. După opinia autorului rus  ,, Principiul Marelui Spațiu este legea fundamentală a geopoliticii promovată de MacKinder și Haushofer și dezvoltată de  Carl Schmitt.  Conform acestui principiu, suveranitatea națională a statului depinde nu atât  de puterea lui militară, de dezvoltarea tehnologică și baza economică, cât de mărimea și așezarea geografică a pământurilor și a teritoriile lor.  “ Controlul teritoriilor cu valoare strategică a fost în istoria politicii internaționale una din cele mai întâlnite cauze de război. Zbiegniew Brzezinski postula următrul aspect:  se relateaza că Napoleon a spus odată  că a cunoaşte geografia unei țări înseamnă  a-i cunoaște poltica externă.  În  războiul  împotriva Georgiei din august 2008  în care ruşii trec la acțiunea militară directă asupra Tskhinvali,  capitala regiunii separatiste Osetia de Sud  cu scopul de a promova acolo propria  politică,  de a-i  apăra pe osetini care au obținut cetățenie rusă. Rușii descoperă din nou   valoarea acțiunilor în forță, dar cu o armată  care  a arătat multe neajunsuri si disfuncţionalităţi, cu armament  învechit, cu mari probleme  de comunicaţie iar comunitatea internațională nu are nici un mecanism în determinarea  un punct de vedere comun pentru a proteja starea de fapte și principii cu privire la care se întemeiază relațiile internaționale şi care de regulă tind să o conserve, fiind  într-o criză a instituțiilor. Rușii îi provoacă pe georgieni, intervin militar pe teritoriul Georgiei, dezinformează iar în  discursurile  liderii ruși aruncă toată responsanbilitatea pe Tbilisi, iar derularea acestui episod a schimbat profund politica europeană de vecinătate. Geopoliticianul francez  Jean Sylvestre Mongrenier preciza  că ,, Demersul geopolitic constă în a distinge nivelurile de analiza în funcţie de ordinele de mărime pentru a desface ițele relațiilor de putere și de influența,  de cooperare și de rivalitate, care îi fac solidari pe actorii-state și teritoriile implicate. Studiul reprezentărilor geopolitice este una dintre metodele de urmat pentru a înțelege cauzele conflictelor și a motivațiilor protagoniștilor. După evenimentele din Georgia, țări precum Azerbaidjan, Kazahstan, Armenia, Belarus au  arătat reticența de a participa la proiecte cu partenerii occidentali. Iar  UE a  ,, lansat un concept, în mai 2008, la inițiativa Poloniei și Suediei un proiect apărut în reglementările relațiilor de vecinătate ale Uniunii Europene care este Parteneriatul Estic ( 2008-2009), inaugurat oficial la Praga, în data de 7 mai 2009. “ Menită pentru a consolida relațiile UE cu țările din vecinătatea estică, Parteneriatul Estic  își propune aprofundarea cooperării bilatelare și a integrăriii sporite a Uniunii Europene cu partenerii estici, precum  și de a crea  formule permanente pentru cooperarea multilaterală, printre  ,, principalele stimulente pe care Parteneriatul Estic le poate oferi țărilor partenere în absența mobilului optim al aderării la UE, se referă la componenta comercială( liberalizarea treptată a schimburilor  comerciale, crearea perspectivă a unei comunități economice de vecinătate .” Pentru unele țări  ce aveau obiectivul aderarea la UE, Parteneriatul  Estic are o atractivitate redusă  de exemplu Ucraina nu consideră că ar  fi în avantajul său dialogul  cu partenerii occidentali să se discute în același condiții  precum Azerbaidjanul sau Armenia care niciodată nu și-au propus ca scop aderarea la UE, iar pentru liderii de la Baku bugetul Parteneriatului Estic  este  considerată mai  degrabă o insultă la adresa Azerbaidjanului. Republica Moldova cu ,,o istorie de succes“ dar cu o independență relativă, îi lipsește tradiția politică având pe agenda sa presiunile diplomatice atât din vest cât și din est.



Introducere