Tratatul de pace de la Saint Germain en Laye, cunoscut sub numele de Tratatul de la Saint Germain a reprezentat tratatul de pace încheiat între Aliaţii din Primul război mondial şi noii creeate Republici a Austriei. Tratatul a fost semnat la data de 10 septembrie 1919 de către reprezentanţii Austriei şi reprezentanţii diplomatici ai 17 state. Prin tratat, s-a recunoscut independenţa Republicii Austria (numită colocvial în acea perioadă Austria Germană pentru a se marca diferenţa faţă de Austro-Ungaria), a fost recunoscută de jure dezmembrarea Dublei Monarhii, prin constituirea statelor Polonia, Cehoslovacia şi a Statului Sârbilor, Croaţilor şi Slovenilor, apartenenţa Bucovinei la România şi a Tirolului de Sud la Italia. Tratatul este divizat în 14 părţi. Prima parte este formată din Pactul Ligii Naţiunilor, care reprezintă o parte comună a tratatelor de pace incheiate după Primul război mondial. Partea a doua defineşte frontierele Republicii Austria cu statele vecine: Elveţia, Liechtenstein, Germania, Cehoslovacia, Ungaria, Statul Sârbilor, Croaţilor şi Slovenilor (devenit ulterior Iugoslavia) şi Italia. Tratatul consfinţeşte independenţa Cehoslovaciei (Cehia făcuse parte din Transleithania, partea austriacă a fostei monarhii), încorporarea Tirolului de Sud în teritoriul statului italian şi a Burgenlandului (regiune care în perioada Monarhiei făcuse parte din Transleithania, partea ungară dar populată în special de etnici de limbă germană) în Austria. Frontiera cu Statul Sârbilor Croaţilor şi Slovenilor era stabilită doar în mod parţial, regiunea Klagenfurt urmând să fie atribuită unuia din cele două state în urma unui plebiscit. Partea a treia intitulată clauze politice pentru Europa conţine în principal o serie de prevederi referitoare la relaţiile bilaterale ale Austriei cu statele succesoare ale Dublei Monarhii. Austria se angaja să recunoască independenţa Cehoslovaciei şi Statului Sârbilor, Croaţilor şi Slovenilor, precum şi a teritoriilor care aparţinuseră Rusiei la data de 1 august 1914 (statele baltice, Finlanda, Polonia). Secţiunea a patra (articolele 59-61) consacră renunţarea Austriei în favoarea României la orice drepturi şi titluri asupra părţilor fostului Ducat al Bucovinei aflate în componenţa României. Formularea este ambiguă şi a fost utilizată deoarece frontierele dintre România, Cehoslovacia şi Polonia a fost stabilită ulterior încheierii tratatului de pace de la Saint Germain însă constituie recunoaşterea internaţională a unirii Bucovinei cu România. De asemenea, această secţiune defineşte zona Klagenfurt în care populaţia era mixtă (slovenă şi germană) în care a fost organizat un plebiscit pentru a se stabili voinţa majorităţii populaţiei de a aparţine fie Austriei fie Statului sârbo-croato-sloven. De o deosebită importanţă era articolul 88, care prevedea că independenţa Austriei este inalienabilă, cu excepţia cazului în care Consiliul Ligii Naţiunilor ar fi consimţit în acest sens. Din acest motiv, se solicita Austriei să se abţină de la orice acţiuni care ar fi compromis suveranitatea sa. Acest articol avea menirea de a interzice unirea Austriei cu Germania (alt stat învins în război). Partea a patra (interesele austriece în exteriorul Europei) prevedea renunţarea de către Republica Austria la o serie de tratate şi drepturi ale fostei monarhii austro-ungare în relaţiile cu Marocul, Egiptul, Siamul (Thailanda) şi China. Partea a cincea (clauze militare) prevedea limitarea capacităţii militare a Austriei la 30.000 de militari, inclusiv ofiţerii. Celelalte nouă părţi ale tratatului cuprindeau dispoziţii referitoare la despăgubirile pe care Austria urma să le plătească, la regimul navigaţiei pe Dunăre, la organizarea transporturilor feroviare între Austria şi celelalte state (deosebit de importantă ţinând cont de poziţia Austriei în sistemul feroviar european) etc.

Frontierele Austriei cu statele vecine au fost delimitate în anii imediat următori. Teritoriul Burgenlandului a intrat în componenţa Austriei, dar în oraşul Sopron (în germană Odenburg), împreună cu alte opt sate, s-a organizat în anul 1921 un nou referendum în care s-a decis rămânerea în Ungaria. Plebiscitul organizat în zona Klagenfurt a arătat că majoritatea locuitorilor doreau să rămână în cadrul Austriei. Ca urmare a crizei economice care a urmat încheierii războiului, statul austriac nu a fost capabil să plătească despăgubirile fixate prin tratatul de pace. Austria, spre deosebire de toate celelalte state învinse în primul război mondial, nu a urmărit contestarea tratatului de pace şi revenirea la situaţia anterioară. Loyd George scria, la momentul 1916, cu privire la problema Austro-Ungariei ca rezolvarea ei depinde exclusiv de rezultatul razboilului. In cazul victoriei aliatilor, desigur ca aceasta va fi dezmembrata, in virtutea principiului nationalitatilor. I se vor desprinde toate teritoriile negermane. Dar sesizeaza si pericolul intrarii GER in cazul atasarii provinciipor germane ale Austriei, si de aceia, acest lucru trebuie evitat. In acest scop CPP a pus drept conditie obligatorie a pacii la Saint-German ridicarea dreptului de a fuziona cu GER. Personalul Loyd Georg nu era impotriva acestei fuzionari. El considera ca unitatea statelor germane sudice, incluzind Austria, va duce la reducerea influentei RU asupra regiunii, si aceasta, dupa el, era scopul final al pacii – nu distrugerea ci limitarea ei. Reiesind din situatia ca monarhia dualista nu mai putea fi pastrata, marile puteri se regaseau in pozitia de a dispune, dupa cum considerau mai bine, de teritoriile acestea, dintre care vor admite formarea unui stat slav in sud. O atitudine speciala cerea, problema Boemiei, pt rezolvarea careia initial se propuneau 3 solutii: a)crearea unui stat independent; b)unificarea Boemiei la statele iugoslave; c)alipirea ei la regatul Polonez. Marile puteri tineau mai mult la cea de-a 3-a solutie, astfel s-ar fi intarit din punct de vedere economic Polonia, iar social-cultural Boemia. Astfel se intareau urmatoarele cerinte printr-un memorandum: a)provinciile slave ale Austro-Ungariei sa se uneasca intr-un stat slav; b)provinciile germane sa intre in componenta Imp.GER pt a fi revizuit apoi; c)Ungaria cu teritorii preponderent maghiare, sa devina stat independent, asigurat cu esire la marea Adriatica prin Fiume la Dunare. In problema austriaca se include si problema formarii statului cehoslovac, la baza caruia statea mitul Marelui Imperiu Morav, din sec.9. Acesta includea Cehii, slovacii, dar si Rutenii. Includerea acestora din urma a fost pusa sub chestionare, deoarece acestea nu aveau careva origini etnice / istorice comune cu cehii si slovacii. Dar, intr-un final, chestiunea s-a dezvoltat favorabil, acordindu-li-se o autonomie in cadrul statului Cehoslovac. FR avea un interes deosebit de a crea un stat cehoslovac puternic care ar fi fost si bariera pangermanismului, si garantia a status-quo-ului la Dunare. Tratatul Saint-German includea si solutii pt pretentiile teritoriale Rominesti, in ceia ce privea recunoasterea unificarii Bucovinei. La fel ca si in toate celelalte tratate de pace, si cel cu Austria includea drept prima parte statulul Ligii Natiunilor, obligatia de asirestringe efectivele militare la minimum necesar, in virtutea evitarii unei noi ascensiuni militariste, si obligatia achitarii compensatiilor de razboi, in calitatea sa de stat invins