Aflată întro zonă de interferenţă a unor puternice interese ale marilor puteri, Ro trebuia să ţină seamă de complexitatea împrejurărilor, p/t a-şi asigura independenţa, suveranitatea şi integritatea teritoriului, p/t aşi pregăti condiţiile în vederea desăvîrşirii unităţii de stat. Înainte ca războiul să fi izbucnit, Bucureştiul devenise centru unor importante acţiuni diplomatice, desfăşurate de cele două tebere, interesate să cîştige colaborarea Ro. Sub presiunea puterilor aflate în conflict (Germ şi Austro-Ung au somat Ro să-şi îndeplineasca obligaţiile ce decurgeau din tratatul de alianţă semnat în 1883, în timp ce Rusia, cu asentimentul Franţei, promiteau alipirea Transil, în cazul participării Ro. la război, sau numai în cazul neutralităţii) a fost convocat consiliul de coroană, la 21iulie 1914, cu scopul de a stabili poziţia Ro faţă de evenimentele în curs de desfăşurare. Perioada neutralităţii (21iulie/3aug.1914-14/27 aug. 1916) este dominată de tratativele politice şi diplomatice care au pregătit intrarea Ro în război. La 4/17 aug. au fost semnate convenţiile politice şi militare. Convenţia politică, secretă, cuprindea 7 puncte, prin care statele Antantei se angajau să respecte integritatea teritorială a Ro, recunoscîndui dreptul legitim de a alipi Bucovina, Banatul şi Transil. Prin convenţia militară se stabilea că va primi ajutorul necesar în armament şi muniţii, că ofensiva armatei române va fi insoţită de o ofensivă comună, aliată, pe toate fronturile. Din nefericire însă, momentul intrării în război nu a fost ales de Ro, ia fost impus întrun moment în care situaţie pe fronturile de luptă era defavorabilă Antantei. Obligaţiile incluse în convenţie nu au fost respectate în întregul lor. Cînd Ro a intrat în acţiune, la 15/28 august, eforturile Aliaţilor ajunseseră la limită; acţiunile de pe frontul occidental, de la Verdun şi de pe Somme se încheiaseră. Ofensiva de pe frontul italian ajunsese la punctul final. Puterile centrale şi-au putut deplasa o parte din trupe p/t a le opune Rusiei. Ofensiva generalului Brussilov a fost oprită la 17/30 iulie; armata rusă îşi consumase potenţialul uman şi cel militar. Declarînd război Ro, la 19 august 1916, Bulgaria şi-a putut concentra toate forţele pe frontul român. În aceste condiţii, Puterile centrale au avut posibilitatea să aducă pe frontul românesc un însemnat număr de unităţi. Sprijinul trupelor ruse pe frontul din Dobrogea a fost ineficient; pînă la sfr lunii octombrie, trupele inamice au ocupat 2/3 din teritoriul provinciei. În sudul Transil, dupa lupte inverşugate la trecătorile Carpaţilor, ca urmare a concentrării superioare inamice, rezistenţa românească a fost înfrîntă. Insuficienţa armamentului şi lipsa de unitate în desfăşurarea acţiunilor, au atras eşuarea planurilor ofensive româneşti şi ocuparea capitalei de către trupele inamice, la 23 noiem 1916. În afara dificultăţilor create de situaţia din Moldova, devenită centru al rezistenţei româneşti şi zona de refugiu p/t o însemnată parte a populaţiei, de sarcinile sporite, politice şi militare, ridicate de necesitatea eliberării teritoriilor ocupate, Ro era confruntată cu primejdia ce o reprezentau, tratativele de pace separată, care începuseră între ambele tabere, încă de la sfr anului 1916. În prima parte a anului 1917, confruntat cu o gravă criză politică internă, guvernul s-a straduit să pregatească condiţiile necesare continuării luptei. Succesiune în timp a acţiunilor a dat naştere la 3 operaţii: ofensiva armatei a II-a române în zona Mărăşti; armatei I în zona Mărăşeşti şi a aripei drepte a armatei a II-a în Oituz. Batălia de la Mărăşti a început printr-o masivă pregătire de artilerie, la 9/22 iulie 1917. Deşi s-a desfăşurat cu succes, ofensiva armatei române a trebuit să fie oprită zece zile mai tîrziu. Ca urmare “a descompunerii armatei ruse, românii au trebuit să facă faţă în aceată regiune la toate greutăţile operaţiilor”. Ca urmare a luptelor de la Mărăşti, armata germană şi-a mutat centrul ofensivei între Siret şi cotul Carpaţilor, pe direcţia Focşani-Mărăşeşti-Adjud. Aceasta trebuia să fie unul din braţele cleştelui în care inamicul intenţiona să prindă şi să zdrobească forţele române şi ruse, p/t a putea, apoi, să cucerească Moldova; cel de-al doilea braţ era format din grupul Gerock, care trebuia să înceapă ofensiva la Oituz. Însă armata română, împreună cu trupele ruse rămase pe poziţii au repurtat o strălucită victorie. După 29 zile de lupte, armata germană a fost silită să treacă la defensivă. Armata română a pierdut 610 ofiţeri şi 26800 soldaţi, iar armata germană 60000-65000 oameni. Victoriile din vara anului 1917, au avut o importanţă capitală politică şi militară, făcînd să eşueze planurile de împărţire, de desfiinţare a statului român. Au fost aparate, cu preţul a numeroase jertfe, independenţa şi suveranitatea naţională, s-a asigurat continuitatea statală. Victoriile româneşti au îngăduit menţinerea nucleului către care au continuat să graviteze toate forţele de eliberare româneşti; ele au contribuit, decisiv, la Unirea cea Mare.Victoriile de pe frontul românesc, salutate cu admiraţie de înalte personalităţi Aliate au avut importante consecinţe de ordin general; au stăvilit una din cele mai puternice ofensive pe frontul de est, barînd drumul inamicului spre Rusia.