Italia era reprezentata de prim-ministrul Orlando si ajutorul sau Sonino. Ei cer recunoasterea acordului de la Londra din 26 sept 1915, dintre It, de o parte, si MB,Fr,Rus de alta. It dorea orasul Trentino si Tirolul de Sud (linga Austria) cu o pop de 230 mii austrieci; mai dorea pen-la Histria (Iugoslavia) cu 450 mii iugoslavi, Triestul, Dalmatia de N. Parasesc conferinta, urmati de Jap si Rom, presati de SUA, ofera Japoniei Shan-Dungul. Apare termenul de “dilema Italiei”, in cadrul relatiilor Italia-Iugoslavia, pt Istria si Dalmatia. Acordul de la Londra din 1915 promitea Italiei Dalmatia, darn u si Fiume si Montenivoso. MB si Fr erau legate de Italia prin acest accord, SUA insa nu-l recunaste. Dupa aceasta are loc prabusirea Austro-Ungariei si aparitia Iugoslaviei. Deci, Italia nu mai avea nici garantii, nici garanti, si prin acordul de la Rapallo din 12 noiembrie 1920 orasul Fiume nu-I revine Italiei, ci este declarat oras liber

Orlando Vittorio Emanuele (1860-1952) a fost liderul liberalismului italian. A fost fondatorul şcolii italiene de drept public. În oct 1917-iunie 1919 a condus guvernul. S-a aflat în fruntea delegaţiei italiene la Conf de pace de la Paris, alături de MAE-Sonnino. Ca personalitate, Orlando era instruit, un jurist remarcabil, avea abilităţi de orator. La conferinţă a dat dovadă de sinceritate, patriotism, avînd viziuni liberale şi democratice. La Paris s-a utilizat limba franceză pe care Orlando nu o poseda la nivel de liberă exprimare, fapt care l-a făcut să pară puţin comunicabil, fiind deseori pus în umbră de către energicul său ministru de ext. O carenţă a activităţii lui Orlando în cadrul conferinţei a constituit-o faptul că acesta promova doar interesele italiene în M.Mediterană, manifestînd indiferenţă faţă de soluţionarea altor probleme. Unii istorici apreciază că negociatorii italieni au venit la Paris ca să-şi încarce prada, dar nu să elaboreze o nouă ordine mondială. Orlando s-a pronunţat, spre deosebire de MAE pt supunerea Kaiser-ului unui tribunal internaţional militar.