În timp ce mergeu dispute despre prima faza a extinderii spre nord, aderarea Greciei, a Spaniei şi Portugal, adică extinderea către sud, a fost considerată de UE , din punct de vedere politico-strategic, un lucru pozitiv şi necesar. Punctele mai slabe erau însă consecinţele de ordin economic şi instituţional, pe care această extindere le aducea cu sine. Nivelul de dezvoltare economică din toate cele trei ţări se afla în mod evident sub media Comunităţii; Eterogenitatea sporită precum şi, mărirea considerabilă a numărului statelor membre, provoca îngrijorarea în ceea ce privea eficienţa instituţiilor şi decursul proceselor decizionale. Extinderea către sud a fost însă cel mai mult influenţată de problemele pe care le avea Comunitatea în interior la începutul anilor 80. De fapt era vorba de divergenţe de opinie în ceea ce privea evoluţia pe viitor a procesului de integrare. Aceste probleme au întârziat considerabil negocierile de aderare, şi de abia după anul 1984, când la summitul de la Fontainebleau, au fost trasate liniile proiectului pentru piaţa internă şi a Actului Unic European, s-a putut ajunge la un consens în ceea ce privea data concretă a aderării Spaniei şi Portugaliei – 1 ianuarie 1986. Dar şi extinderea către sud a avut efectele ei asupra dezvoltării Comunităţii. Astfel, anumite domenii politice şi mai ales Politica Agrară Comună au avut mult de suferit de pe urma acesteia. Politica regională a trebuit şi ea modificată, pentru ca noii membri să poată intra pe piaţa internă. Factorii care au determinat extinderea spre sud: 1.interesele sectoriale speciale. 2.tratate, 3.interese nationele. 4.capacitatea decizionala a sistemului UE. 5.tensiune extindere aprofundare. Prevederile Tratatului in care se specifica că toate statele membre trebuie să fie de acord – a îngreunat foarte mult consensul, având în vedere viziunile şi interesele diferite. Se punea problema de extindere sau aprofundare. Extinderea nu a putut fi posibilă decât împreună cu aprofundarea (AUE şi piaţa internă). Interese sectoriale, în special în ceea ce privea sectorul agricol. Interese naţionale în ceea ce privea dezvoltarea viitoare a CE. Dacă avea să aibă o formă mai degrabă interstatală, concentrându-se mai mult pe economie – aşa cum îşi dorea Marea Britanie şi Danemarca – sau dacă avea să se dezvolte în direcţia aprofundării cooperării, inclusiv în ceea ce privea dimensiunea politică – aşa cum îşi dorea, de exemplu, Germania. Şi, în fine, îngrijorare din pricina posibilei incapacităţi decizionale a sistemului UE, în contextul creşterii enorme a gradului de eterogenitate în urma extinderii către sud