O parte componentă a politicii sociale, promovată de ţarism, a constituit-o politica de colonizare a Basarabiei cu populaţie nou-venită. Prin această politică se urmăreau 2 scopuri:crearea unui suport social al ţarismului în ţinut, în persoana coloniştilor, şi diminuarea elementului autohton. După anexarea Basarabiei populaţia românească a provinciei alcătuia o majoritate covîrşitoare (86%), dar în rezultatul unei masive colonizări a ţinutului, ponderea acesteia va înregistra o continuă scădere. Înţelegînd că Basarabia are o poziţie favorabilă din punct de vedere strategic, guvernul ţarist a căutat să ia măsuri suplimentare pentru a crea în această regiune o situaţie mai stabilă. Cu scopul de a-şi constitui o bază socială trainică , el a iniţiat o amplă acţiune de colonizare. În primul rînd, era colonizată zona de sud a Basarabiei (Bugeacul),de unde în timpul războiului ruso-turc din 1806-1812 cîteva mii de nohai au părăsit Bugeacul, retregîndu-se la sud de Dunăre, în Dobrogea. În anii 1808-1809 autorităţile ţariste transferă restul populaţiei nohaice din Basarabia în regiunea Taurida. Teritoriul rămas pustiu este trecut în posesia statului rus. În loc să împartă acest pămînt stăpînilor reali a ţinutului-moldovenilor, deoarece ei aveau puţin pămînt, autorităţile ţariste operează transferări masive de populaţie alogenă în acest teritoriu:bulgari, găgăuzi, germani, avrei, greci, polonezi, ruşi etc. Pentru a stimula afluxul de noi colonişti, administraţia rusă le garantează celor sosiţi numeroase privilegii:scutirea de impozite şi alte prestaţii pentru o perioadă de 10 ani, acordarea unor imense loturi de pământ (între10 şi 60 desetine), a unor credite avantajoase pe un termen lung, scutirea de încartiruire şi de serviciul militar pentru o perioadă de 50 ani (pentru etnicii germani pentru totdeauna), autonomie religioasă şi culturală etc. Primele colonizări a sudului Basarabiei cu populaţie bulgară şi găgăuză s-au produs în timpul războiului din 1806-1812.Ei veneau în Basarabia din cauza asupririlor ce le sufereau din partea turcilor.Veniţi în ţară , guvernul ţarist ,în 1819, le-a acordat condiţii similare cu cele a germanilor, li s-a pus la dispoziţie în Basarabia o suprafaţă de 557.608 desetine de pămînt.Cele mai multe colonii au fost înfiinţate în anii 1820-1822. Pînă în 1826-1827 găgăuzii şi bulgarii au întemeiat în Basarabia de sud 42 de colonii, care numărau 24.404 de locuitori.Primele localităţi fondate de colonişti au fost Beschioz (1811), Cazaclia(1812), Baurci (1812), etc. Colonizarea Basarabiei cu populaţie bulgară şi găgăuză s-a amplificat în perioada războiului ruso-turc din 1828-1829 şi după terminarea acestuia. Colonizarea Basarabiei cu etnici germani s-a derulat în anii 1814-1815. Aceşia au venit aici din Ducatul Warszawa şi din statele germane Bazern şi Wutemberg. Către mijlocul secolului al XIX-lea numărul etnicilor germani atinsese cifra de 40.000de persoane.Coloniştii germani erau cei mai priveligiaţi.Guvernul ţarist le-a acordat suplimentar un credit în bani de la 270 pînă la 700 de ruble pe cap de familie, punîndu-le la dispoziţie cîte 60 de desetine de pămînt (65 ha) şi scutire de toate impozitele pe un termen de 10 ani, precum şi de serviciul militar pe acei care se stabileau în Basarabia şi pe urmaşii lor direcţi. Între ani 1814-1842 în Basarabia de Sud au fost înfiinţate 24 de colonii nemţeşti. Cele 1846 de familii de nemţi (8860de oameni) către anii 1826-1827 posedau deja 131.480 de desetine (143.313 ha de pămînt).Coloniştii nemţi au adus cu ei multe metode şi tehnici agricole moderne, rase superioare de animale, o seriozitate şi o ordine exemplare. Aşezaţi la început în partea de sud a Basarabiei, cu timpul germanii se vor răspîndi şi în regiunile centrale a provinciei.

Datele statistice sunt cele mai elocvente dovezi despre ritmurile colonizarii Basarabiei. Daca recensamintul de la 1817 arăta in Basarabia 91.048 de gospodării moldovenesti, 3826 familii evreiesti, 530 armenesti si 482 bulgăreşti. Conform datelor statistice din 1856, insa, 74% alcatuiau populatia română, ucrainieni 12%, evrei 8%, găgăuzi şi bulgari 4,8%, velicoruşi 0,6%. După datele recensământului de la 1897, populaţia română a scăzut până la 56%, ajungând în 1912 la 48%, velicoruşii şi ucrainienii alcătuind 27%, iar bulgarii 5,3%.

Desfiinţarea şerbiei a condiţionat şi schimbări radicale în organizarea administrativă a Imp. Rus.În acest scop a fost introdus sistemul zemstvelor.Şi daca zemsvea ,prin concepţia sa trebuia să devină un organ de stat,apoi în virtuţia concepţiilor conservatoare ale societăţii ruse, ea sa transformat întrun simplu organ local cu atribuţii pur gospodăreşti.Instituţia zemstvelor a fost introdusă în 1864 în Rusia,iar în 1870 şi în Basarabia.Acest sistem prevedea crearea şi introducerea,autonomiei comunale,judeţene şi provinciale.Fiecare gubernie avea dreptul saşi aleaga zemstva sa,din nobili ,negustori şi ţărani.Zemstvele aveau în grija lor gospodăria locală,învăţămîntul public,căile de comunicaţie,poşta ,serviciu sanitar,dezvoltarea comerţului etc.Întrun fel,aceasta reformă trebuia să compenseze moşierilor pierderea drepturilor lor asupra ţăranilor.Prin zemsve nobilimii i sa creat posibilitatea sa influienţeze viaţa locală,satisfăcînduşi astfel o parte din pretenţiile sale.În oraşe se creau ,dume orăşăneşti,organe ale autoadministrării locale aşa-numitele “zemskie upravi”.La conducere în organele autoadministrării locale,erau în majoritatea absolută nobilimea şi cinovnicii veniţi din Rusia, promovînd o politcă în interesul Rusiei ţariste.În componenţa zemsvei intrau probleme ce ţin de industrie şi comerţul local,căile de comunicaţii,poştă,serviciu sanitar şi medical, alimentaţie, instrucţiune publică, în domeniul educaţiei şi instruirii ele au servit în calitate de instrument al politicii rusificatoare. Reforma judiciară a separat justiţia de administraţie,au fost înfiinţate judecătoriile reprezentative alcătuite din oamenii din diferite pături sociale.Justiţia a devenit mai transparentă,sa creat avocatura,curtea cu juraţi şi instituţia superioară de casaţie(senatul).În Basar.reforma judiciară limita aria de acţiune a legilor locale,care conţinea reminiscenţe ale dreptului vechi moldovalah.Din 1871 Basar. Pierde totalmente caracterul de provincie privilegiată devenind o simplă gubernie rusească, conducînduse în întregime de legile Rusiei.În 1889 judecătoriile de pace au fost suprimate în locul lor infiinţînduse institutul “conducătorilor de zemsvă”,care îndeplineau funcţii şi administrative şi judiciare.Scopul acestei reforme a fost de a elimina orice obicei românesc din Basar.Vechiul sistem de recruţi, cînd cetăţenii nu erau obligaţi fiecare personal sa satisfacă serviciu militar a fost, a fost înlocuit cu serviciu militar obligatoriu (de 6-7 ani).Astfel, procedura juridică devine publică şi orală era înfiinţată judecătoria de gradul doi-instanţa judiciară superioară,care este subordonată Curţii de la Odesa.În acelaş timp este restrîns şi mai mult arealul de activitate a legislaţiei moldoveneşti, procesele judiciare urmau să se efectuieze doar în limba rusă.