Mircea cel Bătrân (1386 – 1418)
În 1354, turcii cucereau primul oraş din Europa, portul Gallipoli. Treptat au fost supuse şi statele sârbe ş bulgare, iar la sfârşitul secolului al XIV-lea, otomanii atingeau frontierele Ţării Româneşti.…
Jobs/ Internships/ Trainings
În 1354, turcii cucereau primul oraş din Europa, portul Gallipoli. Treptat au fost supuse şi statele sârbe ş bulgare, iar la sfârşitul secolului al XIV-lea, otomanii atingeau frontierele Ţării Româneşti.…
Datorită numeroşilor cercetători ai fenomenului mitic, s-au elaborat de-a lungul timpului peste 500 de definiţi. Noi vom explica pe acelea care ne-au ghidat cercetarea, dar şi o succintă trecere în…
Caracteristica generală a domniei. Domnia lui Ştefan cel Mare (1457-1504) a fost perioada cea mai glorioasă din istoria medievală a românilor, punctul culminant al luptei lor pentru independenţă şi afirmare…
La inceputul secolului al XII-lea de pe teritoriile Asiei Centrale se dezlantuie salbaticii nomazi mongoli care jefuiesc China, Orientul Apropiat şi Europa. Sub indrumarea conducatorului Ginghis-han infiinteaza cel mai mare…
La 15 mai 1768 Republica Genova vindea regelui Franţei drepturile asupra insulei Corsica. În luna august a aceluiaţi an, Ludovic al XV-lea proclamă alipirea insulei la Franţa ; corsicanii îţi…
Napoleon I Bonaparte (1769-1821), general si om politic din timpul revolutiei franceze, proclamat imparat al Frantei (1804-1814 si 1815). Napoleon s-a nascut la Ajaccio, in Corsica, in familia unui nobil…
La început a fost Adolf Hitler. Adolf era un copil cinstit care nu avea o viata foarte interesantã. Tatãl sãu care era functionar la granita dintre Austria si Germania era…
Ceauşescu, Nicolae (1918-1989), president of Romania (1967-1989). Born in Scorniceşti, he joined (1933) the Union of Communist Youth and was imprisoned (1936; 1940) for his political activities. In post-war Communist…
“Protectorul şi-a început domnia într-o linişte aparentă” – scria Henry Fletcher, vorbind despre ceea ce numea el apogeul puterii lui Cromwell – “astfel că mulţi se aşteptau la zile fericite…
“Este un miracol diplomatic” ; “Este o victorie suta la suta ! Si, desi n-am facut asta niciodata o sa beau o sticla de sampanie” ; “El crede ca ma…