În practica internaţională apar ades situaţii când statele, deşi doresc să încheie un anumit tratat sau să adere la el, nu pot fi de acord sau nu se pot angaja să respecte unele prevederi ale acestuia.

            Situaţia poate apărea numai în cazul tratatelor multilaterale, pentru că la tratatul bilateral dacă un stat nu este de acord cu anumite propuneri  ale celeilalte părţi are posibilitatea de a se opune şi a nu le accepta încă în faza de negociere a tratatului.

            Adoptarea de rezerve şi declaraţii are un efect pozitiv în dreptul internaţional, întrucât oferă posibilitatea ca la tratate să adere şi acele state care nu pot accepta integral clauzele unui tratat, dar se pot obliga faţă de majoritatea acestora.

            Există deosebiri între rezervă şi declaraţie. Rezerva modifică înseşi obligaţiile înscrise în tratat, alegând între dispoziţiile faţă de care statul se angajează să le respecte şi cele cu care nu este de acord şi pe care nu se angajează să le respecte. Rezerva are astfel un caracter juridic, fixând cadrul exact al angajamentelor.Prin declaraţie se exprimă doar o părere despre o anumită dispoziţie din tratat, o atitudine negativă faţă de această dispoziţie cu care statul care formulează declaraţia nu poate fi pe deplin de acord. Neformulând însă o rezervă faţă de acea dispoziţie, statul va fi obligat să o respecte ca şi pe celelalte; declaraţia are astfel un caracter pur politic, fără efect juridic. De aici rezultă o altă deosebire: poate fi făcută cu ocazia semnării şi numai până la depunerea instrumentelor de ratificare, iar declaraţia oricând.

            Faptul că rezerva produce efecte atât de radicale a impus pe plan internaţional necesitatea stabilirii unor condiţii restrictive pentru formularea acesteia. Astfel, părţile pot hotărâ ca la tratatul  pe care îl încheie să nu fie permise rezervele; rezerva trebuie să se refere numai la acele dispoziţii sau domenii pentru care părţile admit formularea de rezerve; rezerva să nu fie incompatibilă cu scopul sau cu obiectul tratatului.

            Deşi rezerva are un caracter unilateral, funcţionând din momentul formulării ei, celelalte state părţi la convenţia la care s-a formulat o rezervă au dreptul să fie sau nu de acord cu ea. În principiu, opoziţia unui stat face ca rezerva să producă efecte faţă de statele care au acceptat-o, iar faţă de acele state care nu au acceptat-o nu va produce efecte. Aceleaşi state au, însă şi posibilitatea ca, prin obiecţiunile lor la rezerve să refuze aplicarea tratatului în întregul lui între ele şi statul rezervator.