rusiei să păstreze fâșia de pământ dintre Prut și Nistru ca o dovadă a reușitelor sale. Aflându-se la marginea Imperiului, la confluenţa economică şi cu Austria şi Poarta, autorităţile ţariste au desfăşurat, la început, cel puţin, o politică moderată, respectând specificul etnic al provinciei, limba, tradiţiile şi obiceiurile locale, drepturile şi privilegiile stărilor sociale. Ţarismul rus vedea în Basarabia : un cap de pod pentru viitoarele cuceriri în Balcani, – o etapă de tranziţie în înaintarea ţarismului. Principalele direcţii de activitate erau :
a) introducerea administraţiei guberniale;
b) introducerea legislaţiei ruse( dar nu direct);
c) introducerea sistemului finaciar rus. Basarabiei i s-a acordat titlul de oblastie, fiindu-i respectat caracterul etnic, de asemenea, a fost păstrată împărţirea administrativă anterioară anexării în cele 12 ţinuturi, сu ocoalele corespunzătoare. Mai mult chiar, structura administraţiei moldovene a fost introdusă şi în teritoriul fostelor raiale turceşti, anexate şi ele.
Conducerea provinciei a fost încredinţată unui guvern provizoriu. În fruntea administraţiei fusese pus, pentru o vreme, Scarlat Sturdza, boier moldovean care intrase în serviciul Rusiei, obţinând gradul de general, precum şi boierul Matei Crupenschi. În timpul mandatului lui Sturdza a fost întocmită un cod mai precis privind formarea oblastiei Basarabiei, cod publicat oficial in februarie 1813. În acest document era descrisă și o nouă împărțire a ținuturilor din ,, Basarabia și în Moldova de pe malul stâng al Prutului,, .
Guvernul provizoriu era format din două departamente:
1) pe probleme legislative, religioase, poliţieneşti, a învăţământului;
2) pe probleme de statistică, venituri, vămi comerţ, industrie.
În fruntea administraţie civile a provinciei era în primul an Scarlat Sturza, primul care deşi a guvernat nominal s-a menţinut la putere un an, este inlăturat pe motive de boală cică şi înlocuit cu Harting, adversarul autonomiei Basarab ce milita pentru restrângerea libertăţilor şi înlăturarea vechilor legi şi obiceiuri. În 1813, după moartea lui Scarlat Sturdza, generalul I.M. Harting a devenit și guvernator civil, care chiar din primele zile s-a străduit să înlăture boierii moldoveni de la conducerea administrativă a Basarabiei, ținând să transforme provincia într-o obișnuită gubernie de tip rusesc.
Dar în scurt timp este înlocuit cu guvernatorul Ecaterinoslavolui, grecul Caragheorghe. Administraţia civilă fusese supusă autorităţii guvernatorului general militar, cu reşedinţa la Tighina şi, apoi, la Chişinău, după ce, prin ucazul din 1818, oraşului i se acordase rangul de capitală.
Ispravnicii ţinuturilor erau numiţi de guvernator din rândul boierilor credincioşi noii stăpâniri. Exista şi un sfat obştesc alcătuit din boierii locali. Gubernatorul avea în subordinea sa ispravnicii (în ţinuturi) care la rândul lor aveau în subordine vornici în sate şi ocolaşi în ocoale. Ispravnicii aveau funcţii administrative şi judecătoreşti. La 2 februarie 1813 este emisă legea cu privire la instituţia a 2 departamente de stat şi a Adunării Generale. Departamentele aveau câte 3 colegii/ secţii:
I- pentru afaceri judiciare şi consta din 4 consilieri promovaţi din rândul moşierilor locali.
II- pentru cercetări şi cauze penale—4 consilieri din acre 3 moşieri locali si un ofiţer rus.
III – administrarea poliţiei municipale şi provinciale condusă de un ofiţer rus. În 1816 se creează şi un departament al administraţiei publice locale şi centrale care era pus să se subordoneze direct administraţiei ruse. În 1818 la cerinţa Ţarului se crease o comisie care au alcătuit ,,Aşezământul Obrozovaniei Oblastei Basarabia’’ promulgat la Chişinău de către ţar exprimase, de asemenea, intenţia de a se respecta autonomia provinciei şi guvernarea aceşteia_în conformitate_cu obiceiurile vechi.
Constituția din 1818 era o încercare curajoasă și idealistă de a păstra caracteristicele de bază ale structurilor sociale și politice românești în cadrul sistemului rusesc și constituie un exemplu interesant pentru experimentele federaliste ale țarului Alexandru. Codul menținea majoritatea instituțiilor româneși și introducea un control mai riguros al rușilor asupra conducerii locale. Erau tratate aici foarte pe larg la toate nivelurile activității administrative din provincie, de la hotărnicii pînă la definirea drepturilor de bază ale locuitorilor; era un ultim efort al rușilor de a sincroniza instituțiile sociale și politice românești cu structura administrativă a imperiului. În ceea ce-l privește pe țar, structura federalistă îi oferea o soluție satisfăcătoare la problemele de administrație internă ale rusiei. responsabilitatea locală însemna mai pușin personal și mai puțini bani ceruți de la capitală și, în același timp, satisfăcea cererilor liderilor locali. Regulamentul din 1818 a ilustrat foarte bine reacția guvernului central la expansiune, însă nu a ținut seama de experiența unui întreg deceniu.
Aşezământul din 1818 a fost un adevărat statut fundamental, larg şi liberal, care situa Basarabia (în cuprinsul Imperiului) alături de Polonia, Finlanda şi Georgia, care primiseră reglementări similare. El era scris în două limbi: româna şi rusa. Conform aşezământului puterea executivă era în mâna Obştenescului General – Gubernator, Dreptatea Oblastei Basarabiei era în mâna Obştenescului General – Gubernator de Podolia, iar capitala devenea Chişinăul. Sfatul oblastei era alcătuit din preşedinte + 4 membri + 6 deputaţi. Preşedintele era marele Nacialnic al Oblastei – Obştenescului General – Gubernator de Podolia. Membrii erau: Gubernatorul politicesc, Vicegubernatorul, preşedintele judecătoriei criminale şi politiceşti. Deputaţii erau aleşi pe 3 ani de către nobilime şi întăriţi de Gubernatorul General Obştesc.
Gubernatorul militar era îngrădit de Sfatul Oblastei. In postul de guvernator militar al Basarabiei, generalul Bahmatiev, înlocuit pentru corupţie, i-au urmat generalii Inzov, iar apoi, cu începere din 1823, prinţul Voronţov, fost guvernator militar al Odessei. Înaltul sfat vota legi şi se ocupa de judecată. Aşezământul diviza Basarabia în 6 judeţe. Fiecare ţinut avea câte un judecător, un căpitan ispravnic şi 4 comisari, iar locuitorii erau împărţiţi în 9 clase: 1)partea duhovnicească, 2)marea nobilime, 3) boiernaşii, 4) mazilii, 5) ruptaşii 6) negustori şi târgoveţi, 7)ţărani, 8)ţigani, 9) jidovii. Dar moartea ţarului Alexandru I a pus capăt „erei liberale” în istoria Basarabiei.
Sub domnia noului ţar, Nicolae I, inaugurată în 1825, a fost impus un regim de aspre restricţii politice, de opresiune şi chiar de exterminare naţională. În anul 1828, Aşezământul obrazovaniei oblastiei Basarabiei а fost abrogat, fiind înlocuit cu aşa-zisul Regulament al lui Voronţov, sancţionat de ţar la 29 ianuarie/10 februarie 1829. Autonomia Basarabiei a fost desfiinţată. Întreaga putere a trecut în mâna guvernatorului general. Deţinerea slujbelor în administraţie a fost condiţionată de cunoaşterea limbii ruse, iar limba română a fost înlăturată din efectuarea actelor publice. Nu întâmplător, probabil, lichidarea trăsăturilor româneştii din Basarabia a coincis cu instaurarea în Principate a protectoratului Rusiei ţariste. Basarabia avea să fie administrată, în continuare, la fel ca guberniile Rusiei.