Tuesday, May 07, Relaţia Moldova-NATO, îsi are inceputul la 6 ianuarie 1994, cu ocazia reuniunii la nivel înalt a Alianţei Nord-Atlantice, la care a fost examinată iniţiativa americană “Parteneriatul pentru Pace”, Republica Moldova şi-a exprimat interesul de a adera la acest Program. La 16 martie 1994, la Bruxelles, la Cartierul General NATO, a avut loc prima întrevedere a Preşedintelui Republicii Moldova cu Secretarul General NATO urmată de semnarea Documentului-cadru al Programului “Parteneriatul pentru Pace”. Axul în jurul căruia pivotează întregul demers de securitate al R. Moldova este : „Neutralitatea”. Dilema aceasta este una la care nu s-a oferit până acum un răspuns coerent şi convingător din partea autorităţilor de la Chişinău, cu excepţia unei Constituţii (1994) unde conceptul de „neutralitate” este stipulat explicit conform Art.11 alin. (1) care prevede „Republica Moldova proclamă neutralitatea sa permanentă”. O constituţie care, să o spunem în treacăt , nu fost niciodată validată prin referendum de către cetăţenii R. Moldova. Neutralitatea R. Moldova este o postură ingrată. Ştim astăzi că parcursul european al oricărui stat răsăritean pe până acum arată astfel: plasarea într-o geografie simbolică percepută cât mai europeană şi integrarea în NATO / integrarea în UE. R.Moldova face, teoretic, excepţie. Capcana neutralităţii întinsă abil de Rusia – în speranţa deşartă a Chişinăului că i se va rezolva problema transnistreană – a făcut ca discursul public pro-NATO să fie aproape inexistent în scietate. Nu a fost niciodată susţinut oficial, nu este nici astăzi, cel puţin deocamadată. Clasa politică de la Chişinău, inclusiv comuniştii au sesizat, evident, faptul că nu există niciun fel de garanţii pentru aşa numita neutraliate a R.Moldova. Nu întîmplător s-a încercat, nu o dată, obţinerea unei garanţii permanente a neutralităţii R. Moldova. După 2001, anul venirii la putere a comuniştilor , ideea de „ neutraliate” devine sacrosantă şi determinată în orice demers de politică externă a Chişinăului. Cu toate acestea, tot în perioada guvernării comuniste, Preşedintele Republicii Moldova a vizitat la 7 iunie 2005, Cartierul General al Alianţei participînd la reuniunea NAC. În cadrul acesteia, a fost declarată intenţia ţării noastre de a adopta un Plan individual de Acţiuni al Parteneriatului (IPAP). Drept urmare, Planul Individual de Acţiuni al Parteneriatului Republica Moldova – NATO, care marchează o etapă calitativ nouă în cooperarea dintre cele două părţi, a fost adoptat de către Consiliul Nord-Atlantic al Alianţei la 19 mai şi, respectiv, de Guvernul Republicii Moldova la 24 mai 2006. Acest document fixează un şir de obiective importante, precum aprofundarea cooperării RM cu structurile şi instituţiile europene şi euroatlantice, promovarea reformelor democratice în diverse domenii, reformarea şi modernizarea sectorului de securitate şi apărare, consolidarea controlului democratic asupra forţelor armate etc. Relaţia cu NATO a Republicii Moldova este una dintre cele mai complexe şi delicate. În parcursul ei European, R. Moldova este prinsă între experienţa istorică a tuturor a statelor răsăritene în parcursul european, respectiv trecerea prin NATO, ca o condiţie necesară pentru pregătirea societăţilor de confruntare cu testul integrării europene şi foarfecele neutralităţii, stipulată în Constituţie. Neutralitate de iure, nu de facto, trupele ruseşti fiind încă prezente iliegal pe teriroriul Republicii Moldova cu toate că în Constituţia R. Moldova din Art.11 alin. (2) „Republica Moldova nu admite dislocarea de trupe militare ale altor state pe teritoriul său.” Vitalie Marinuţă ministrul Apărării susţine că : “Republica Moldova, cred ca in urmatorii doi, trei ani nu poate sa adere la NATO din cateva puncte de vedere. In primul rand, legislativ. Constitutia Republicii Moldova nu permite ca noi sa fim parte componenta a unor blocuri militare, deoarece noi avem statutul de tara neutra. In al doilea rand, eu consider ca pentru a adera la o asemenea organizatie trebuie sa fie sustinerea populatiei, Sustinerea populatiei, la acest moment, potrivit sondajelor este mai mica de 10%, ceea ce de asemenea nu este un factor care ne poate impinge spre NATO. “ America campion declarat a drepturilor omului şi al democraţiei, nu poate face dintr-o decizie conjuncturală – chipurile, a tuturor cetăţenilor din stânga Prutului – una veşnică. Altminteri spus Washingtonul nu poate „garanta permanent” neutraliatea Republicii Moldova, pentru că nu poate garanta de-a pururi „dorinţa” de la un moment dat a cetăţenilor Republicii Moldova întrupată într-o Constituţie adoptată cu trupe străine ilegal aflate pe teritoriul statului şi niciodată consfiinţită printr-un Referendum. Căci dorinţa prezentă a cetăţenilor – chiar dacă am presupune , forţând lucrurile, că este naturală-este cea de astăzi , fără vreo garanţie că ea va rămâne identică şi mâine. Constituţia nu este un text sfânt, revelat, aşa că schimbarea ei este la dispoziţia oamenilor. Care o pot modifica, tocmai în conformitate cu normele constituţionale. Dacă astăzi o asemenea opţiune pare implauzibilă, cine ne garantează că mâine va fi la fel? În discursul său de la Summit-ul Bucureşti, preşedintele celui mai puternic stat de pe planetă, George W. Bush, vorbea inspirat, despre „civilizaţia euroatlantică” şi „instituţiile Europei” . „Instituţiile Europei” – nu „instituţiile europene” – sunt în viziunea preşedintelui american, NATO şi UE. Ele, împreună, au clădit Europa în care , în 2007, România şi Bulgaria s-au integrat şi spre care R.Moldova năzuieşte. Mai mult: integrarea in „ instituţiile Europei” este ispăşirea târzie pe care occidentalii au făcut-o pentru târguri mai vechi, ignobile şi peste capul răsăritenilor. A sugerat-o preşedintele Bush, subtil, dar nu foarte, când vorbit în discursul său despre integrarea în instituţiile Europei ca ssingurul instrumet prin care „Europa depăşeşte moştenirea amară a Ialtei”.